Testimoniale
În colaborarea cu Coca, în cadrul proiectului Business Mom, participantele la proiect au avut ocazia să descopere elemente importante care fac legătura între viața personală, profesională și viitoarea afacere. Practica individuală și de grup a reușit să le facă pe participante să privească din exterior, deschizându-le noi perspective. Finalul programului a adus schimbări importante în modul de abordare a viitoarei afaceri și anume le-a schimbat modul în care și-au făcut planurile, poziționarea față de colaboratori, dar în principal conștientizarea impactului asupra vieții personale.
Pentru că a fost prima dată când am apelat în cadrul programului la un modul de coaching, am putut vedea diferențe față de anii anteriori, astfel avantajul activităților de team coaching a fost că grupul s-a sudat foarte bine, participantele au conștientizat similitudinile, dar și diferențele dintre ele, formând un grup compact care colaborează și se susțin, iar determinarea lor a atins cote maxime odată cu sesiunile de coaching avute cu Coca.
Îi mulțumesc Cocăi pentru disponibilitate, răbdare, înțelegere, dar în special pentru capacitatea de a influența schimbarea unor vechi percepții și obiceiuri nepotrivite.
![]()
Dana Lupșa
Business Developer, președinte al Asociație Happy Moms
Pe Coca o cunosc din 2011, când am avut ocazia să lucrăm împreună. Apreciez în special, orientarea către rezultate și capacitatea de a înțelege necesitățile omului cu care lucrează. În sesiunile de coaching reușește cu ușurință să își adapteze metodele de abordare, astfel încât eu ca și client să obțin rezultatele dorite. Pe parcursul ședințelor de team coaching cu Coca, am reușit să cresc performanțele echipei, gradul lor de implicare și motivare. Atât din calitate de coleg, dar și de client o recomand pe Coca pentru serviciile ei oricărei companii care dorește să obțină rezultate individuale și de echipă.
Bogdan Turca
Sales Force Manager la Sandoz
Coca Staicu este un coach dedicat si pasionat de ceea ce face. Este o persoana calma, dar foarte hotarata, te ajuta sa te angajezi cu responsabilitate in realizarea obiectivului propus. Lucrul cel mai important invatat in sedintele de coaching alaturi de Coca este ca trebuie sa te orientezi spre rezultate, ca trebuie sa treci la actiune daca doresti ca lucrurile sa se intample.
Sedintele de coaching alaturi de Coca ma ajuta sa-mi regasesc valorile personale, de implinire profesionala si de asemenea imi aduc calritate in abordarea proiectelor personale.
Puterea de a pune in lumina obiectivele si tactul cu care te conduce spre atingerea lor, sunt cateva din calitatile Cocai de care beneficiez in programul de coaching.
Datorita acestei experiente pot spune ca ma simt mai implinita si mai ferma in deciziile personale.
O recomand pe Coca tuturor celor ce doresc ca planurile lor, fie personale sau profesionale, sa prinda contur.
Mihaela
HR recruitment
În urma sesiunilor de coaching avute cu Coca, am lucrat la setarea obiectivelor și am identificat modalitatea prin care îmi pot atinge și prioritiza obiectivele.
Mi-am stabilit un program de lucru, alocându-mi zilnic doua ore. În acest sens am identificat pașii de parcurs, necesari atingerii cu succes a obiectivelor propuse.
Nivelul de satisfacție a crescut în momentul în care am realizat că am ajuns la rezultatul propus mult mai repede și cu un efort controlat și mult mai bine exploatat.
Sorin
reprezentant medical
Am fost cu adevărat impresionați de modul în care a decurs programul, care a fost perfect adaptat cerințelor și nevoilor noastre, evidențiind aspectele care pot conduce la dezvoltarea individuală și identificând potențialul fiecărui participant. După curs toată lumea a fost încărcată cu energie pozitivă și toți participanții au fost de părere că au învățat lucruri noi, că au fost emoționați la un moment dat și s-au regăsit acolo, că au cu siguranță lucruri de schimbat sau de îmbunătățit. Cursul li s-a părut chiar și celor care au mai beneficiat de un astfel de curs de comunicare, foarte constructiv și mult mai personal decât celelalte. Cu siguranță o să ne ajute pe toți să ne dezvoltăm atât profesional cât și personal, deopotrivă angajați și angajatori.
Mulțumim Meta4All, abia așteptăm să îl organizăm pe următorul!
farm. Gianina Albei - Farmacia General Smart Pharm București
Vorbind despre "modul de dobândire a informațiilor", entuziasmul și verva ta îndelung exersate au ajutat foarte mult. Aproape că puteam vedea în mâna ta cleștele mental cu care încercai să extragi chiar și o fărâmă de informație ca să ai pe ce construi mai departe o idee, o conversație și, în final, o acțiune.
Mi-a făcut o deosebită plăcere să urmăresc modul tău de "predare" entuziast, motivant și energic. Părerea mea este că discursul și implicarea ta au fost foarte bine dozate pentru persoanele participante.
Sincer să-ți spun, nu mi-aș fi dorit să fiu în pielea ta pentru că ideea de a opera atât de multe schimbări simultane m-ar fi sufocat; să fii entuziast, energic, înțelegător, înțelept, sugestiv, răbdător, necomplicat în gândire, ți-au reușit toate și o spun în sensul cel mai bun!
farm. Andreea D. - Iași
Am pornit de la ideea că orice schimbare este o ocazie de a construi noi competențe, de a te dezvolta profesional și personal. Imaginea pe care o aveam asupra profesiei sau mai bine zis asupra muncii de zi cu zi, s-a modificat în timp însă ceva lipsea. Acel ceva ce lipsea era tocmai viziunea, ansamblul tuturor acțiunilor, deciziilor, mărunțișurilor asumate în mod practic, corect, profitabil. Am învățat că o bună organizare a activității se realizează cu participarea întregului colectiv, cu idei și fapte.
Abordarea relațiilor interumane, între colegi și mai ales între vis a vis de pacienți,trebuie efectuată ca orice acțiune firească, normală, dinamică, cordială, fără tensiuni, resentimente sau alte aspecte negative…..
Personal ceea mai mare achiziție a acestor luni a fost de a învăța cum să asist, să încurajez, să învăț, să-mi sfătuiesc colegele și de crește performanța individuală și a grupului.
Alt aspect ar fi acela de a sublinia aspectele negative de comportament sau profesionale, discutând sau accentuând în același timp căile de îmbunătățire. Știm că este nevoie de timp pentru a crea valori noi, reguli noi, pentru că unele activități noi să devină de rutină sau un anumit comportament, atitudine să devină ”normal”, de a recunoaște că am greșit, dar avem tot timpul înainte......
farm. Anca C. - Sibiu
Motivația fiecăruia și a grupului este determinată de atitudinea ”celui din frunte”, a managerului, și este dată de modul în care fiecare știe să își stabilească obiective individuale și împreună cu echipa.
În urma interacțiunilor cu coach-ul din timpul proiectului, am creat un cadru motivațional care permite fiecăruia dintre noi să gândească, să participe cu idei, fapte, să se simtă parte a afacerii, să simtă că există, ca este un învingător sau daca e cazul să își recunoască zonele cu potențial de creștere și să întreprindă acțiuni concrete.
Cuantificarea rezultatelor este un proces care trebuie efectuat săptămânal astfel încât tot procesul să fie dinamic, fiabil, adaptabil, profitabil și de ce nu plăcut, pentru ca până la urmă la farmacie ne petrecem ceea mai mare parte a zilei....
farm. Oana P. - Sibiu
Conștientizarea procesului de perfecționare profesională chiar și personală, din partea tuturor colegelor duce în final la recunoașterea socială a celor din jur. Feed-back-ul pacienților, adresabilitatea, popularitatea noastră au crescut, aprecierea celor din jur s-a conturat, s-a menținut și constituie un impuls pentru menținere și implicare continuă.
Dirijarea comportamentului individual este dificilă și presupune implicare,înclinație, timp, răbdare, curaj, încredere. DAR credința poate muta munții din loc, poate crea eroi sau martiri, nu-i așa?
În această ordine de idei am obținut ca o timidă să se exteriorizeze, să se exprime, să recomande și să se pună în valoare pe ea ca personalitate cât și cunoștințele pe care le are, devenind tot mai mulțumită de rezultate pe măsură ce conștientizează ce a realizat și cum a realizat; o colerică să încerce să se controleze mai bine,să realizeze că face lucruri importante, lăudabile, mai chibzuite.
Per total, în urma proiectului, grupul a devenit mai unit, nevoile de afirmare individuale se exprimă și se respectă de fiecare în parte, responsabilitățile se asumă, activitatea se desfășoară într-un mediu cordial, plăcut, curat, corect și acest lucru se vede și din exterior, de partea cealaltă a relatiei, de la pacienți.
Încurajarea fetelor să adopte noi abordări presupune oferirea de noi modele comportamentale sau de sistem, toate adaptate continuu la noile cerințe de schimbare, de creșterea nivelului profesional, acest lucru cere implicare, studiu, intuiție, atenție și perseverență din partea mea.
farm. Otilia F. - Mediaș